10 virtuţi ale aspirinei

1 2 jpg jpeg

Folosită regulat, aspirina stimulează organismul în lupta cu virusurile, reducând febra şi migrenele cu 20% şi întărind sistemul imunitar. Elimină durerile, acţionând ca inhibitor al prostaglandinelor, substanţe secretate de celulele corpului ca răspuns la răniri sau la boli.

Deşi câţiva cercetători ai Societăţii Americane de Cancer cred că produce sângerări gastrointestinale, există o serie de efecte miraculoase care îi fac reputaţie bună.

1. Previne cataracta

Cataracta se manifestă prin opacitatea cristalinului, lentila ochiului, cauzată de o peliculă fină creată prin gruparea proteinelor la nivelul acestuia. Aspirina stopează alipirea proteinelor unele de altele, prevenind instalarea cataractei cu 43%.

Este bine de ştiut că, în ceea ce priveşte cataracta, trebuie să recurgi la aspirină numai ca metodă de prevenţie. Odată cataracta instalată, sfatul medicului este absolut necesar. Cu o săptămână înainte de operaţie trebuie întrerupt tratamentul cu acest medicament.

2. Reface ţesutul osos

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate din SUA, două din patru femei suferă de-a lungul vieţii o fractură din cauza osteoporozei. Aspirina vine în sprijinul acestora prevenind pierderea rapidă a ţesutului osos şi favorizând refacerea acestuia.

Cine trebuie să evite aspirina:

-astmaticii; - gravidele în ultimele luni de sarcină şi cele care alăptează; -bolnavii de ulcer, cu afecţiuni ale ficatului sau ale rinichilor; - persoanele care iau medicamente anticoagulante;

- copiii mici, pentru că duce la instalarea sindromului Reye.

3. Menţine auzul fin

Însoţind antibioticul gentamicină, aspirina este foarte eficace în prevenirea pierderii auzului. Conform unui studiu realizat de cercetători ai Universităţii din Michigan, Statele Unite, împreună cu specialişti ai Universităţii Medicale din Xi’an, China, explicaţia constă în acţiunea antioxidantă a aspirinei.

4. Scade riscul comoţiilor

Una dintre cele mai apreciate efecte ale aspirinei este abilitatea de a subţia sângele şi de

a-l face mai puţin vâscos, atunci când se ia în doze scăzute. Astfel poate fi prevenită formarea cheagurilor de sânge.

5. Relaxează musculatura

Aspirina, ca medicament antiinflamator, reduce congestionarea muşchilor şi alină durerea. Dacă durerea a fost declanşată în urma unor exerciţii fizice extenuante, este indicată o perioadă de repaus al muşchilor.

6. Ameliorează durerile

Indiferent că sunt dureri de cap, de articulaţii sau de dinţi, acestea devin istorie datorită aspirinei. Alungarea durerilor este posibilă mai ales din secolul al XIX-lea, când radicalul acetil a fost adăugat salicilatului (derivat din scoarţa de salcie), rezultând un compus organic activ numit acid acetilsalicilic. După aceea, o lume întreagă l-a acceptat ca pe un panaceu universal.

7. Preîntâmpină cancerul

O pastilă la două zile reduce riscul cancerului de colon cu 50%, încetinindu-i dezvoltarea. Datele preliminare ale unor cercetări arată că folosirea regulată a aspirinei previne chiar mai multe tipuri de cancer.

8. Previne formarea pietrelor la rinichi

Pentru preîntâmpinarea formării pietrelor la rinichi se poate recurge la un tratament de două-trei luni cu medicamente antiinflamatoare, precum aspirina. Este important de ştiut că persoanele care au fost deja depistate cu afecţiuni renale nu trebuie să ia aspirină, deoarece aceasta creşte nivelul de acid uric, unul dintre principalii vinovaţi în formarea de calculi renali, aşa numitele pietre la rinichi.

9. Stopează boala Alzheimer

Revista „Neurology” publica de curând un studiu care arăta că 23 la sută din persoanele care au folosit aspirină prezintă un risc redus de a fi diagnosticate cu Alzheimer. Acest lucru se datorează acţiunii antiinflamatoare a aspirinei care stimulează circulaţia sanguină.

10. Reduce riscul infarctului

O aspirină luată o dată la două zile reduce riscul de infarct cu 50% la bărbaţi şi cu 25% la femei. O cercetare a Universităţii Harvard realizată în decurs de patru ani de doctorul Charles Hennekens, la care au participat 22.000 de persoane cu vârste între 40 şi 84 de ani, a demonstrat că subiecţii care au folosit aspirină au înregistrat un risc cu 44% mai scăzut de atac de cord în comparaţie cu aceia care nu au luat în mod regulat acest medicament.

Ştiai că... dacă se depăşeşte doza de 10 grame de aspirină într-o zi apar ameţeli, greaţă, stări de leşin şi există riscul de deces?

Doctor Click! vă sfătuieşte

Aspirina are şi numeroase reacţii adverse, motiv pentru care este de dorit a fi folosită după ce se cere sfatul medicului, mai ales în cazul copiilor sub patru ani. Supradozajul poate cauza ameţeli, cefalee, greaţă, uneori chiar deces. Sunt frecvente alergia la aspirină, iritaţia gastrică mergând de la gastrită şi ulcer gastric până la hemoragie digestivă.

Cum aspirina are multiple efecte benefice acţionând ca un analgezic, antiinflamator şi anticoagulant, doza optimă depinde de efectul dorit. Pentru un efect anticoagulant doza este de 75-250 mg/zi, iar pentru scăderea febrei şi reducerea durerii este de 1-1,5 g/zi în două-trei prize. Pentru a obţine un efect antiinflamator, dozele trebuie să fie mai mari, de la 1,5 la 6-8 g/zi, în funcţie de afecţiune.