Fără doar şi poate, dieta mediteraneană este una dintre cele mai sănătoase, ea fiind alcătuită din alimente sănătoase, cu puternice proprietăţi terapeutice.

Adepţii dietei mediteraneene sunt mai sănătoşi, confirmă zeci de studii efectuate până în prezent, ea fiind o metodă eficientă de a controla obezitatea. De altfel, dieta mediterneană ar putea fi mai eficientă decât dietele sărace în grăsimi în ceea ce priveşte menţinerea pe termen lung a unei greutăţi corporale optime.

Dieta mediteraneană promovează abundenţa fructelor şi legumelor proaspete, cerealelor integrale, uleiului de măsline, nucilor şi seminţelor, dar şi a cărnii de pasăre şi de peşte, în locul cărnii roşii, untului şi grăsimilor animale.

De asemenea, dieta mediteraneană valorizează un mod de viaţă activ, plimbări pe timp de soare şi relaţii sociale bazate pe emoţii pozitive.

Iată câteva trucuri simple de alimentaţie, având la bază regulile dietei mediteraneene!

Pâine din cereale integrale

Oricât de surprinzător vi s-ar părea, da, puteţi consuma pâine, cu condiţia ca aceasta să conţină conţină seminţe şi cereale integrale precum ovăz sau secară. Pâinea bogată în fibre ajută digestia şi furnizează organismului vitamine şi minerale esenţiale.

Sfat: Începeţi ziua cu o felie de pâine din cereale integrale peste care aţi picurat câţiva stropi de ulei de măsline.

Ulei de măsline

Uleiul de măsline extra virgin este ingredientul principal al dietei mediteraneene. El este bogat în vitamina E şi acizi graşi mononesaturaţi care au grijă de sănătatea inimii (vă protejează de infarct) şi reduc nivelul de colesterol din sânge.

Fructe bogate în antioxidanţi

Suc de portocale, de lâmâie, mere, grapefrut, rodii, pepene roşu, struguri - toate aceste băuturi pot alcătui cu succes un mic dejun sănătos, alături de o salată. Nu uitaţi să includeţi în dieta zilnică cel puţin cinci dintre aceste fructe!

Legume proaspete

Ciupercile, roşiile, ardeiul, vinetele, ceapa, spanacul sau dovleceii sunt legume sănătoase şi uşor de gătit în mâncăruri simple, cu ulei de măsline. De asemenea, în dieta mediteraneană, salatele conţin măsline şi fructe uscate, iar legumele, pe cât posibil, trebuie să fie crude.

Nucile

Nucile, migdalele şi fisticul sunt bogate în magneziu, calciu şi fosfor şi pot fi consumate la micul dejun sau în salate.

Consumaţi întotdeauna alimente proaspete

Dieta mediteraneană ne impune să petrecem mai mult timp în bucătărie şi mai multă atenţie în alegerea alimentelor. Sucurile trebuie să conţină întotdeauna fructe sau legume proaspăt stoarse, în timp ce alimentaţia de bază trebuie să fie compusă mai degrabă din alimente de sezon combinate cu orez, legume sau peşte.

Produse lactate

Lactatele nu sunt întotdeauna cele mai sănătoase, însă le putem consuma pe cele fermentate precum chefirul, anumite tipuri de iaurt sau brânzeturi.

Carne slabă

În dieta mediteraneană, carnea albă este considerată mai sănătoasă decât cea roşie. Este recomandat consumul de carne de pui sau curcan de două ori pe săptămână.

Peşte

Macroul, sardinele, tonul, somonul trebuie consumate de cel puţin două ori pe săptămână, fiind bogate în Omega-6.

O viaţă activă

Unul dintre secretele dietei mediteraneene este de a nu mânca prea mult. În plus, un pahar de vin roşu pe zi este benefic pentru inimă. Profitaţi din plin de soare, plimbaţi-vă dimineaţa, ieşiţi la alergat seara alături de prieteni, beţi apă din abundenţă, petreceţi timp în compania oamenilor pozitivi - toate acestea vor avea un impact semnificativ asupra sănătăţii.