10 motive să alegi implantul dentar într-o singură şedinţă

1 2 jpg jpeg

Mulţi dintre pacienţi evită implanturile dentare nu doar din cauza costului mai ridicat, ci mai ales a fricii şi a perioadei lungi de recuperare.

Aceste dezavantaje sunt acum de ordinul trecutului, datorită implantului dentar într-o şedinţă. Dr. Reza Sadighian, medic implantolog, explică tot ce trebui să ştim despre această nouă procedura stomatologică.

Dacă până acum dezavantajul metodei clasice de implant era reprezentat de costul mai ridicat şi timpul îndelungat de aşteptare de până la 6 luni din prima zi de tratament până în momentul aplicării coroanei, acest nou sistem de implant ajunge la o finalitate într-un timp foarte scurt, fiind o procedură atraumatică, rapidă, cu costuri reduse.

„În cazul implantului clasic, în perioada în care pacientul poartă o proteză dentară provizorie, pot apărea o serie de probleme de ordin general care amână tratamentul, ceea ce este complet evitat în cazul noului sistem”, explică medicul stomatolog Reza Sadighian.

Primeşti noul dinte chiar în ziua implantului

Noua procedură presupune inserarea implanturilor dentare şi totodată aplicarea lucrării dentare într-o singură şedinţă, cu alte cuvinte se realizează extracţia, se face implantul şi apoi se pune proteza provizorie. În acest fel, la finalul şedinţei, pacientul părăseşte clinica cu implanturi şi dinţi ficşi (provizorii), fiind capabil să se reîntoarcă imediat la viaţa socială, urmând ca după câteva luni să revină pentru lucrările definitive.

În cazul implanturilor dentare clasice, după ce pacientul este pregătit pentru implant, se face o incizie în gingie pentru a expune osul de sub această. Apoi, folosind instrumente specifice, se realizează o cavitate în osul expus şi se înserează implantul dentar.

Ulterior, gingia este cusută şi urmează o perioadă de vindecare, în care implantul se sudează natural de os, creând o bază sigură şi puternică pentru dintele înlocuitor. Perioada de vindecare în acest caz durează în mod normal între 4 şi 6 luni. După integrarea osoasă a implantului, medicul stomatolog va ataşa de acesta un dinte artificial, special creat.

Se foloseşte tehnologia 3D

În noul sistem se utilizează implanturi drepte şi implanturi angulate la 35 de grade, pe care se ataşează lucrarea dentară, realizată în câteva ore după inserarea implanturilor, totul într-o singură şedinţă. Implantul într-o singură şedinţă reprezintă o variantă alternativă pentru omul modern aflat în contratimp cu propria viaţă şi se bazează pe tehnologia 3D de proiectare a implantului într-un sistem digital ce permite medicului stomatolog să aibă acces la imagini din cavitatea bucală din locurile greu accesibile, precum canaliculele dentinare.

„Cu ajutorul graficii 3D, poziţionarea, unghiul şi chiar mărimea implantului pot fi simulate la scara reală şi astfel se garantează calitatea lucrării. Funcţiile softului pot genera un raport, iar în baza acestuia medicul va putea lua cele mai potrivite decizii chiar înainte de operaţie, acurateţea fiind unul din atuurile procedeului de implant într-o singură zi”, adaugă Dr. Reza Sadighian.

Cum îţi poate schimba viaţa implantul într-o şedinţă

1. Reprezintă o operaţie minim invazivă, fiind redusă sângerarea.

2. Timpul dedicat operaţiei chirurgicale este redus la minimum.

3. Este excelent pentru cei care au deja aplicat tratament pe incisivii centrali, existând posibilitatea realizării unei proteze dentare în aceeaşi zi.

4. Vizitele medicale sunt reduse la minimum.

5. Recuperarea este rapidă.

6. Există o rată mare de succes a operaţiei graţie graficii 3D.

7. Este minimizată ruperea coroanei – design similar cu imaginea naturală a dintelui.

8. Este redusă posibilitatea dezvoltării unei infecţii prin igienizare şi acoperire cu gingia în aceeaşi zi.

9. Zirconiul ţine departe microbii şi previne apariţia cariilor.

10. Este o diferenţă insesizabilă în comparaţie cu linia dentară.

Beneficiile acestui tip de implant

„Ceea ce trebuie să ştie pacientul este că beneficiile implantului într-o şedinţă sunt nenumărate. În primul rând, este vorba de mai puţin timp pierdut prin clinici şi de o operaţie mult mai precisă cu ajutorul ghidului computerizat 3D. În al doilea rând, un grad de durere mult mai mic comparativ cu cel al implanturilor tradiţionale şi o recuperare mai rapidă datorită chirurgiei fără lambou. Mai apoi, dantura capăta un aspect mai natural şi ţesuturile înconjurătoare sunt mai sănătoase datorită tehnologiei computerizate personalizate pentru dantură pacientului. Un ultim beneficiu major este acela că îţi primeşti noul dinte chiar în ziua implantului. Cu alte cuvinte, poţi pleca „ca nou” din această clinică într-o singură şedinţă”,afirmă dr. Dr. Reza Sadighian.

Implanturile dentare pot îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii unei persoane întrucât acestea restabilesc şi îmbunătăţesc funcţia de mestecatie şi vorbirea unei persoane care şi-a pierdut unul sau mai mulţi dinţi naturali, pot spori mult încrederea în sine a unei persoane care a pierdut-o tocmai din cauza danturii lipsă, elimină presiunea exercitată asupra dinţilor rămaşi sau asupra gingiilor, presiune cauzată de proteze convenţionale, şi pot ajuta la încetinirea sau stoparea resorbţiei osului maxilarul, imitând perfect prezenţa unei rădăcini dentare naturale.