1,5 milioane de români suferă de obezitate

1 2 jpg jpeg

Pentru a vedea cu exactitate care este impactul chirurgiei metabolice, cunoscute şi ca chirurgia obezităţii, Spitalul Ponderas, în colaborare cu Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu” Bucureşti, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicoale Simionescu” şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, va demara o nouă cercetare (CREDOR).

Studiul va începe în luna septembrie a acestui an şi va analiza impactul chirurgiei metabolice asupra remisiei diabetului zaharat de tip 2 la pacienţii cu obezitate.

„La nivel mondial s-a dovedit că o alternativă a tratamentului clasic pentru diabetul zaharat de tip 2 este chirurgia metabolică, aceasta fiind şi cea mai eficientă soluţie atât din punct de vedere al costurilor, cât şi medical. Cred cu tărie că este timpul ca aceste tehnici chirurgicale cu rezultate extraordinare să fie recunoscute şi în România ca tratament alternativ al diabetului”, spune Cătălin Copăescu, medic primar Chirurgie Generală, director al Spitalului Ponderas.

Chirurgia metabolică este alternativă modernă a tratamentului pentru diabetici, iar remarcabil este faptul că operaţiile metabolice pot duce la ameliorarea până la remisia diabetului zaharat de tip 2 înainte de a avea loc pierderea semnificativă în greutate.