Psiho / Dezvoltare personala »

Vreau să aduc zâmbetul pe buzele soției mele

Autor: Ionela Croitorescu | 19 March, 15:40 | 0 comentarii

Sorin are nevoie de noi. La doar 32 de ani, a fost diagnosticat cu cancer testicular. Soluția pentru el este un transplant de celule stem, care însă nu este disponibil în țara noastră.


Boală și suferință? Ne-am imagina că fac parte din scenariul unei vârste mai înaintate. Dar realitatea ne schimbă părerea. Suferința fizică apare oricând, iar în fața ei nu ne rămâne decât să căutăm. Soluții, ajutor, miracole... Ne rugăm Domnului să treacă. Sau să ne fie mai bine. Ori măcar cei dragi să nu sufere cu noi. Așa gândește și Sorin Căpățână, din București. Are 34 de ani, iar în urmă cu doi ani a fost diagnosticat cu cancer testicular cu metastaze la plămâni, la creier și la ficat.„De atunci, viața mea se învârte între spitale”, spune bărbatul. A făcut trei operații și aproape un an de chimioterapie. Au fost momente când răul dat de chimicale îl ademenea pe calea mai ușoară. Și dacă ar fi renunțat?! „Nu renunț, merg mai departe, deși îmi este greu. Am speranța că Dumnezeu ne ascultă tuturor rugăciunile. Soția mea este tristă, știu că plânge tot timpul, fără ca eu s-o văd. Nu vreau s-o mai văd așa”, mărturisește Sorin.  

„Nu știu dacă voi avea vreodată copii”

Nici nu trecuseră doi ani de la căsătorie, că Sorin a fost diagnosticat cu cancer. ”Cancerul testicular a adus odată cu el lacrimile, nesiguranța și deznădejdea în familia noastră”, spune Alexandra, soția lui Sorin. A mai adus și o durere mare pentru cuplul proaspăt căsătorit.„Nu știu dacă voi avea vreodată șansa să am un copil, dar știu că îmi doresc cu adevărat să mă fac bine. Sunt mulți copii singuri pe lume și cu siguranță îl voi face fericit pe unul dintre ei”, crede Sorin. Cei doi soți au plecat pe noul drum cu încrederea că boala lui Sorin are leac.

Tumoarea la plămâni evoluează

În septembrie 2010 Sorin a fost operat la Spitalul Fundeni de cancer testicular. În urma unui tomograf, medicii au observat că tumoarea se extinsese la plămâni. Au urmat câteva luni de chimioterapie. Jumătate de an mai târziu, Sorin a fost supus unor intervenții în zona capului, pentru că tumoarea se răspândise și la creier. Imediat după, au urmat radioterapia, chimioterapie (a doua serie, mai puternică) și multe alte intervenții și proceduri, majoritatea cu rezultate bune. Problematice au rămas însă leziunile de la nivelul plămânilor, care evoluează. Între lunile martie și mai ale acestui an, Sorin a consultat mai mulți medici pentru a stabili natura tumorii pulmonare. Numai că niciun medic nu s-o oferit să-l opereze.

Sorin urmează în prezent alte ședințe de chimioterapie. Iar medicii i-au recomandat de urgență un transplant autolog de celule stem, care nu poate fi efectuat în spitalele din România. Soții Căpățână au nevoie de 100-150 de mii de euro. În sumă nu intră costurile chimioterapiei sau al analizelor necesare, doar cel al intervenției.

„Am rezistat eroic celor trei operații, operația de cancer testicular și operațiilor de metastază și recidivă cerebrală, celor 11 luni de chimioterapie, efectelor adverse, grețurilor și momentelor când am vrut să renunț la tot”, spune Sorin. Vrea să se vindece, pentru că știe că „asta îi va reduce zâmbetul pe buze soției mele”.

Ajută-l pe Sorin!

Dacă vrei să fii alături de familia Căpățână, poți dona o sumă oricât de mică în contul deschis la ING Bank România, pe numele Căpățână Alexandra Georgiana. Te vor ajuta următoarele date:
LEI RO52INGB0000999900475760
EURO RO91INGB0000999902680353
SWIFT CODE: INGBROBU
ING BANK N.V AMSTERDAM
Sos. Kiseleff nr. 11-13, sector 1, Bucuresti.

Info: Periodic, soția lui Sorin postează informații noi despre starea lui pe blogul personal. Îi poți urmări povestea pe linkul: http://helpsorin.500mb.ro/.
 

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »