Sanatatea ta / Ce te doare »

VIDEO: Cum poţi preveni şi trata degerăturile

Autor: Alina Corneanu | 29 January, 15:20 | 0 comentarii

Degerăturile se numără printre cele mai frecvente ,,accidente” întâlnite pe perioada sezonului rece. De cele mai multe ori, zonele expuse la frig sunt cele care au de suferit: nasul, faţa, urechile, degetele mâinilor şi picioarelor. Citeşte materialul nostru şi află cum le poţi trata!


Degerăturile sunt leziuni ale ţesuturilor care se pot manifesta doar la suprafaţa pielii sau în profunzime, la nivelul tendoanelor, articulaţiilor şi muşchilor. În general, în cazul expunerii de scurtă durată la frig, pielea capată o nuanţă roşiatică din cauza îngheţului, care se poate remedia prin aplicarea unei creme ce are în compozitie extract de gălbenele.

Cu toate acestea, în cazul degerăturilor, lichidul din interiorul ţesutului pielii se congelează, rezultând apariţia cheagurilor în vasele sanguine şi provocând îngreunarea circulaţiei oxigenului în sânge, esenţial pentru buna funcţionare a ţesuturilor.

Dacă leziunile uşoare se pot trata acasă, cele mai grave (apariţie cheaguri de sânge, învineţirea zonei) necesită tratamentul medicului pentru a reduce pe cât posibil daunele provocate ţesutului epitelial.

Cum se manifestă?

În funcţie de gravitatea şi ţesuturile afectate, degerăturile se clasifică astfel:

-    de gradul I – forma uşoară, afectează doar suprafaţa pielii, provocând dureri şi mâncărime. Apar pe piele pete albe/galbene şi provoacă senzaţia de amorţeală. Nu cauzează daune permanente.
 - de gradul II – pielea îngheaţă şi devine aspră, însă ţesuturile adânci nu sunt afectate. Apar leziuni închise la culoare, dar care se vindecă în trei-patru săptămâni dacă sunt tratate corespunzător. Pielea afectată este sensibilă şi provoacă dureri la atingere.
 - de gradul III – forma gravă, se remarcă degerături profunde care pătrund până în ţesuturile adânci. Este momentul când muşchii, tendoanele, vasele de sânge şi nervii pot congela, astfel că stimulii nu mai fac corpul să reacţioneze. Persoana afectata este supusă riscului de a-şi pierde permanent membrele sau simţurile, astfel că este necesară intervenţia chirurgicală dacă se localizează cangrena.

Degerături: aşa le poţi trata

- zona afectată trebuie încălzită sau decongelată treptat, în funcţie de gravitate şi trebuie să se evite o perioadă expunerea la temperaturi scăzute, mai ales că rănile se pot agrava;
- hainele trebuie scoase şi înlocuite cu unele uscate, iar zonele degerate trebuie acoperite cu pături;
-procesul de încălzire tebuie să se deruleze treptat, se recomandă menţinerea zonelor afectate în apă caldă, la temperatura de 34-37 grade Celsius, urmată apoi de aplicarea unui pansament steril;
- se recomandă administrarea de băuturi calde (nu fierbinţi!) pentru redarea echilibrului termic din interior.

Cele mai bune sfaturi pentru a le preveni

,,Purtarea de îmbrăcăminte adecvată, încorporarea mai multor straturi de haine subţiri ce au rolul de a capta şi reţine căldura este esenţială De asemenea, pentru a diminua riscul apariţiei degerăturilor, îmbrăcămintea de suprafaţă şi încălţămintea trebuie să fie impermeabile, deoarece expunerea la umiditate scade drastic temperatura corpului”, recomandă Tania Bejan, medic specialist Ropharma.

La fel de bine este ca persoana să adopte un regim alimentar echilibrat, bogat în calorii care să furnizeze energie calorică şi termică pentru întreaga zi.

Spre deosebire de celelalte categorii, fumătorii şi persoanele cu afecţiuni cardiovasculare, pulmonare sau cei care suferă de diabet sunt expuse unui risc mai mare de apariţie a degerăturilor. Explicaţia? Fluxul sanguin al acestora este mult mai sensibil la temperaturi scăzute.

Au apărut primele simptome? Iată cum trebuie să procedezi!

-    nu masa zonele afectate de frig;
-    evită pe cât posibil expunerea lângă surse directe de căldură: calorifer, sobă, apă fierbinte.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »