Familia ta / Discutii intre mamici »

Sfaturi pentru mămici: cum să scăpaţi de stres

Autor: Raisa Cristea | 19 August, 08:10 | 1 comentariu

Să fii mamă este, poate, cea mai grea meserie din lume. Trebuie să ai grija ca micuţului tău să nu îi lipsească nimic, însă, în acelaşi timp trebuie să te îngrijeşti şi de familie şi să fii şi o soţie perfecta. De aceea, te poţi simţi stresată tot timpul. Iată câteva sfaturi practice, care să te ajute să elimini stresul din viaţa ta:


Articole similare:

Meditația, utilă

Pentru a scăpa de stres, meditaţiaeste o bună soluţie, chiar şi dacă o practici câteva minute pe zi. Trezeşte-te un pic mai devreme dimineaţa şi începe-ţi ziua prin meditaţie. Fii tot timpul pozitivă şi nu te lăsa pradă gândurilor negre.

Foloseşte-te de umor

Râsul este metodă bună de a scăpa de stres şi pentru a transforma o situaţie neplăcută într-una mai puţin tensionată. Râsul te ajută să treci mai uşor peste poznele copilului, pe care nu trebuie să le iei tot timpul în serios. Râsul te ajută şi în cazul în care copilul este supărat şi plânge: fă-o pe clovnul, joacă-te cu el, imită un animăluţ. În câteva minute, veţi râde amândoi.

Învaţă să fii calmă

Părinții sunt exemple pentru copii. la acest lucru trebuie să te gândeşti de fiecare dată când îţi vine să ţipi. Astfel, este important să înveţi să îţi controlezi furia. În cazul în care copilul tău are are un acces de furie, spune-i să se calmeze, abia după aceea să vorbeşti cu el.

De asemenea, nu te certa niciodată cu partenerul de viaţă în faţa copilului.

Ia-ţi timp pentru tine

Oricât de ocupată ai fi, este important să îţi găseşti puţin timp pentru tine. Măcar o oră pe zi, în care să citeşti câteva rânduri dintr-o carte sau să îţi urmăreşti emisiunea preferată la televizor. Aceste câteva clipe de răgaz îţi vor fi de mare ajutor, căci te ajută să îţi umpli bateriile şi să o iei de la capăt.

Un weekend în doi

Îndrăzneşte să planifici un weekend în care să pleci undeva doar tu cu soţul tău, iar copilul să rămână la părinţi. Este un moment perfect ca să vă regăsiţi, să profitaţi de timpul petrecut împreună.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Dorina | 05 May 2016, 10:47
Colaborare cu castiguri din prima luna! 100-285 de euro lunar! Selectam urgent persoane din toate localitatile tarii, pentru colaborare part-time sau full-time. Castigurile, de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), vin din prima luna, iar activitatea este extrem de simpla. Garantam seriozitate maxima si cerem acelasi lucru. Pentru informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la adresa de email: [email protected]
Adauga un comentariu »