Stil de viata&dieta / Diete »

Regimuri rapide de slăbit

Autor: Daniela Purcaru | 07 June, 10:30 | 0 comentarii

Dacă ai nevoie să scapi de câteva kilograme în plus, fie că mergi la un eveniment, fie în vacanță la mare, încearcă una dintre dietele acestea!


Dieta cardiacilor

Este numită și dieta de 3 zile și duce la o scădere în greutate rapidă, fiind folosită în spitale pentru ca pacienții cu multe kilograme în plus să slăbească înainte de o intervenție chirurgicală. Constă în mâncarea unor cantități mici de ton, ouă, carne slabă, legume, fructe proaspete. Pentru condimentare, poți folosi piper, sare, sos de roșii, iar zahărul trebuie eliminat.

În primele trei zile se poate slăbi cu până la 5 kilograme, apoi până la 20 pe lună. Totuși, fiind o dietă cu puține calorii, e greu de ținut mai mult de 3 zile, de aceea e bine să faci o pauză de circa 5 zile înainte de a relua regimul.

Așa ai un abdomen plat!

Acest tip de dietă se ține o lună, timp în care e posibil să slăbești 7 kilograme și jumătate, topind grăsimea acumulată în zona taliei. La fiecare masă și gustare, se includ surse de acizi grași monosaturați (măsline și ulei de măsline, semințe, nuci, ciocolată neagră, avocado), pentru a asigura senzația de sațietate și excesele culinare.

În primele patru zile, se mănâncă alimente care reduc și previn balonarea, ceea ce va ajuta la o scădere în greutate. Aportul caloric zilnic trebuie să fie în jurul valorii de 1200. Renunți la sare, cafea, ceai verde și negru, zahăr, băuturi carbogazoase în această perioadă, la carbohidrați, alimente procesate și care provoacă balonarea (varză, fasole, ceapă).

În următoarele săptămâni până la încheierea lunii de dietă, este recomandat un aport de 400 de calorii la fiecare masă principală. N-ar tebui să-ți lipsească din meniul zilnic peștele, legumele, verdețurile, fructele, uleiul de măsline, cerealele integrale.

Cura cu grăsimi bune

Numită și dieta South Beach, aceasta îți permite să alegi dintr-o varietate de alimente, fără a fi nevoie să ai grijă la mărimea porțiilor sau să-ți calculezi aportul caloric, de grăsimi sau carbohidrați. Se bazează pe principiul înlocuirii carbohidraților „răi” și a grăsimilor care te îngrașă, cu surse bune de carbohidrați și grăsimi, mâncate în cantități moderate.

În primele două săptămâni sunt șanse mari să slăbești între 4 și 6 kilograme, apoi aproximativ 500 de grame sau maximum 1 kilogram pe săptămână.

În primă fază, elimini alimentele care conțin carbohidrați „răi”, apoi crești aportul de carbohidrați cu 25%, urmând să ajungi să ai în dieta zilniă aproximativ 30% carbohidrați „buni”. Pentru a te menține în formă, este recomandat să păstrezi acest procentaj pe termen lung.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »