Sanatatea ta / Ce te doare »

Pofta de ciocolată anunţă lipsa calciului din organism

17 June, 15:38 | 0 comentarii
Dorinţa excesivă de a mânca anumite alimente poate indica o carenţă de vitamine sau de minerale. Site-ul www.buzzle.com ne ajută să înţelegem ce substanţe nutritive ne lipsesc din organism, în funcţie de poftele pe care le avem, şi din ce alimente le putem obţine.

Pofta de ciocolată indică lipsa de magneziu. Acesta poate fi luat din alte alimente, precum nuci, seminţe sau pâine integrală.

Pofta de dulciuri înseamnă carenţă de crom, carbon, sulf sau fosfor. Mai bine mâncaţi fructe proaspete, carne şi produse lactate.

Pofta de alimente sărate arată o deficienţă de clor şi sodiu. Aşa că trebuie să mâncaţi ţelină, castraveţi, brânză de capră, peşte şi spanac.

Pofta de iute şi de condimentat arată că organismul nu este capabil să-şi regleze temperatura şi are nevoie de stimuli exteriori. Indică şi carenţă de zinc. Aşadar, mâncaţi carne roşie, în special organe (ficat, rinichi, inimă), legume cu frunze (varză, salată, andive, spanac), morcovi, ţelină, rădăcină de pătrunjel.

Pofta de carne arată că organismul are nevoie de vitamina B, carnitină şi minerale. Mai indică un dezechilibru al nivelurilor de zahăr sau o deficienţă de fier. Deci, organismul are nevoie de proteine, aşa că trebuie să mâncaţi carne, dar şi legume verzi, precum fasole verde, varză, dovlecei, spanac, sparanghel, broccoli.

Pofta de pâine sau de paste indică lipsa de proteine şi de carbohidraţi. Aşadar, mâncaţi carne de vită, pui şi peşte.

Pofta de cola arată lipsă de calciu. Pentru a lua măsuri, mâncaţi în schimb brânză, iaurt şi spanac.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »