Familia ta / Discutii intre mamici »

Cum tratezi teama de doctor a copilului?

Autor: A.B. | 08 May, 15:10 | 7 comentarii

Pentru sănătatea copilului tău, vizita la doctor este o necesitate. Iată câteva strategii eficiente prin care să-l faci să înţeleagă că n-are de ce să-i fie frică.


Chiar şi adulţii se tem uneori să-şi facă un control medical. Prin urmare, este normal ca şi micuţul tău să devină agitat când se trezeşte într-o cameră străină, unde este înconjurat de persoane necunoscute care folosesc obiecte ciudate.
 
În plus, dacă în trecut i s-a spus că doctorul îi va face o injecţie atunci când greşeşte, este foarte probabil să nu-l poţi opri din plâns pe tot timpul consultaţiei. Poţi evita asta, transformând totul într-o joacă din care amândoi aveţi de câştigat.

Pregăteşte-l înainte!

Anunţă-ţi copilul cu câteva zile înainte că va merge la medic şi explică-i cât mai pe înţelesul lui ce se va întâmpla la spital. Te poate ajuta o carte de biologie din care să-i arăţi poze cu corpul uman, povestindu-i cum doctorul îi va asculta bătăile inimii sau îi va căuta „monstruleţii” denumiţi viruşi.
 
Totodată, este important să-i dai exemple de alţi copii, prieteni cu care se joacă frecvent, care au fost la doctor şi nu numai că nu li s-a întâmplat nimic rău, dar au şi aflat multe lucruri interesante.

Mai poți citi:
 
- Cum se îngrijesc dinții copilului tău
 - <<Lenea>> copilului, semn de tulburare de învățare
- Copilul tău este stângaci? Nu-l corecta!

„Exersaţi” acasă!
 
Jucaţi-vă şi acasă „de-a doctorul” făcând pe rând schimb de roluri, când tu eşti medicul, iar el pacientul, când invers. Îi poţi cumpăra o trusă medicală de jucărie sau chiar poţi improviza un loc în casă pentru „cabinetul lui medical”. Când va fi pus în faţa unei situaţii reale, copilul va reuşi să-şi învingă mai uşor frica faţă de doctor, pentru că se va simţi familiar cu tot ceea ce se întâmplă în cabinet.

Nu te arăta stresată!

Exemplul tău este foarte important pentru copil în cadrul vizitei la medic. Indiferent de vârsta lui, este recomandat să fii calmă şi să îi transmiţi o stare de siguranţă. Evident că vor exista momente tensionate în care va trebui să ai răbdare cu el, dar cel mic va împrumuta şi ceva din starea ta de spirit, aşadar nu te stresa prea tare.
 
De asemenea, îl poţi ruga pe medic să îl lase să atingă obiectele medicale. Va recunoaşte, spre exemplu, termometrul care seamănă cu cel din trusa de acasă şi nu va fi atât de speriat când îl va avea la subraţ.

Recompensează-i curajul!

Nu uita ca după fiecare vizită la medic să-l lauzi dacă a fost cuminte şi să povesteşti celorlalţi ce atitudine exemplară a avut. Poţi să-l răsfeţi mergând cu el prin parc sau unde ştii că îi place cel mai mult. Pe viitor va asocia această experienţă plăcută cu mersul la doctor şi va ştii că, dacă este la fel de curajos, în mod sigur va avea parte de o surpriză.
Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Audionova | 22 May 2014, 09:55
Testeaza-ti acum auzul online pe Audionova-www.audionova.ro ca sa vezi cat de bine auzi!Dureaza 3 minute,si nu doare! Pentru detalii si programari, ne puteti contacta si la nr de tel 021.211.11.10 si pe pagina de Facebook.com/AudionovaRomania!
2 Postat de: Shark | 05 January 2015, 15:00
Firma germana cauta colaboratori in toata tara pentru un program de studiu al pietei,cu brand-uri cunoscute. Conditii:-pc -rezolvare task. Task-urile sunt trimise de firma. Pentru detalii trimite textul ‘’Vreau sa ma inscriu gratuit’’ la adresa de email : [email protected] si iti trimit formularul. Daca oferta iti surade, atunci incepe sa castigi bani!

Salariu 200 €
Adresa: In toata tara
Program: part time; full-time.
3 Postat de: Miha | 05 January 2015, 23:35
Esti persevernt, rabdator si motivat sa lucrezi pe termen lung in atingerea unui obiectiv? Ofer training gratuit prin email.. Cerinte: - cunostinte minime PC - conexiune internet - varsta minima 18 ani - rabdare - seriozitate Program part-time. Pentru informatii si pentru a va inscrie trimiteti INFO la adr.email miha_michelle2002[email protected]
4 Postat de: Stefan | 19 March 2015, 21:08
Un mod comod si fara stres.Un altfel de serviciu.
Daca ai curaj, te vei convinge singur si imi vei multumi..
Se lucreaza de acasa aprox 3 ore pe zi. Nu mai ai sef…Tu
esti “seful”,lucrezi cat si cand vrei
Cerinte:
- cunostinte minime PC ;
- necesar calculator;
- conexiune internet;
- rabdare;
- seriozitate.
Nu este necesara experienta.
Cu perseverenta, poti obtine 300 Dolari lunar sau chiar mai mult.
Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail.
Veti trece mai intai prin instruire, apoi care doriti, o sa incepeti sa lucrati.
Pentru mai multe informatii trimiteti textul "INFO" la adresa de email:
[email protected]
5 Postat de: Rodica | 09 May 2015, 16:06
Tu trebuie să îţi cultivi o atitudine de aşteptare pozitivă, indiferent de cursul evenimentelor din lumea exterioară sau de opiniile celorlalţi oameni. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea ”Te-ai născut bogat”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]
Pagina comentarii: 
Adauga un comentariu »