Sanatatea ta / Ce te doare »

Cum te ajută asociaţiile de pacienţi

Autor: Raluca Cocriş | 04 July, 08:40 | 1 comentariu

Asociaţiile de pacienţi sunt înfiinţate în scopul de a acorda sprijin pacienţilor, de a le apăra drepturile şi de a-i informa corect cu privire la boala de care suferă. Află cum te mai pot ajuta astfel de asociaţii!


De cele mai multe ori, bolnavii înscrişi în asociaţiile de pacienţi primesc ajutor din partea acestora atunci când nu pot de unii singuri şi nu ştiu cum pot să beneficieze de drepturile pe care le au. Asociaţia de pacienţi poate să ofere bolnavului mai multe informaţii despre afecţiunea pe care acesta o are, despre tratamentul bolii şi, în funcţie de caz, despre condiţiile de spitalizare.

De asemenea, pacienţii se pot interesa despre cum se pot obţine medicamentele şi aparatele necesare vindecării.

Gratuit, aparate de testarea glicemiei

La asociaţiile de pacienţi, bolnavii de diabet pot primi consiliere informaţională, educaţională şi psihologică sau chiar pot fi reprezentaţi în faţa autorităţilor.

Spre exemplu, află informaţiile necesare pentru încadrarea în grad de handicap de la Serviciul Public Local de Asistenţă Socială şi le oferă apoi, la cerere, pacientului. „De asemenea, diabeticii sunt integraţi în grupuri de suport, unde pot schimba experienţe privind viaţa cu această boală, pot primi materiale educaţionale, aparate de glicemie gratuite şi pot participa la campanii de testare a glicemiei şi a hemoglobinei glicozilate, atât în zone urbane, cât şi rurale“, spune Maria Mesaroş, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România şi preşedinte al Fundaţiei „Speranţa Diabeticilor“ din Turda.

Dacă suferi de o afecţiune cronică sau ştii pe cineva bolnav, consultă lista cu asociaţii de pacienţi din România, unde poţi primi ajutor www.asociatiidepacienti.ro.

Poţi obţine protecţie socială

Pentru a te înscrie într-o asociaţie de pacienţi, este nevoie de o simplă cerere de aderare, dar în unele asociaţii, cum este Asociaţia Transplantaţilor din România, poţi deveni şi membru în structura administrativă, contra unei sume de 30 de lei anual.

Amali Teodorescu, unul dintre reprezentanţii Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR www.e-transplant.ro), ne-a sintetizat care sunt cele mai importante acţiuni pe care le face ATR pentru pacienţii înscrişi în organizaţie.

ATR semnalează şi propune la Ministerul Sănătăţii şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) situaţii şi soluţii pentru ajustările legislative necesare asigurării medicaţiei imunosupresoare permanente, cu compensare 100% şi conform prescripţiei medicului specialist din centrele de transplant pentru pacient.

Se oferă informaţii de interes şi consultanţă pentru membri, dar şi pentru cei din afara asociaţiei, dacă se solicită ajutorul, pe domeniu legislativ (Ministerul Sănătăţii, CNAS, protecţie socială). De asemenea, această asociaţie organizează campanii pro donare.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Colegiul Pacientilor | 29 October 2015, 23:01
Inscriete acum intr-o asociatie de pacienti, cu cat suntem mai multi cu atat avem sanse mai mari sa schimbam in bine sistemul medical Romanesc. Noi cei de la Colegiul Pacientilor nu solicitam taxe de la membrii. Afla mai mult pe http://colegiulpacientilor.org/despre-colegiul-pacientilor/
Adauga un comentariu »