Remedii naturiste / Problemele tale »

Cum scapi de urcior cu remedii naturiste

Autor: Dorina Novac | 20 February, 15:50 | 0 comentarii

Dacă te trezești cu o umflătură dureroasă la ochi, nu trebuie să intri în panică. Ulciorul este o afecţiune oftalmologică des întâlnită, însă, unele tratamente te pot ajuta să scapi de el.  


Urciorul este o infecție care se dezvoltă la nivelul ochiului. Această infecție dureroasă apare ca rezultat al blocării căilor de eliminare a sebumului. 
 
De asemenea, poate fi provocat de îndepărtarea incompletă sau incorectă a machiajului, de folosirea unor cosmetice care au depășit termenul de valabilitate, de o igienă deficitară a ochilor, precum și din cauza unor boli inflamatorii ale pleoapei.

Cum recunoști urciorul?
 
Umflatura provocată de urcior poate să fie orientată atât către interiorul pleoapei, cât și către exterior. Urciorul are tendința să fie mai frecvent la persoanele cu imunitatea scăzută sau cu o stare general de sănătate. 
 
De multe ori, urciorul prezintă la exterior un punct albicios sau gălbui, dând aspectul unui coș de dimensiuni mai mari. In general, urciorul extern are viata scurta si se vindeca de la sine.
 
Infecția se poate răspândi la tot ochiul, așadar, urciorul nu trebuie tratat cu superficialitate. 
 
Atenuează inflamația cu comprese reci
 
În faza incipient, urciorul poate fi tratat cu ajutorul unor comprese reci aplicate pe pleoapă, pentru a atenua inflamația. Când începe să supureze, se recomandă compresele calde, care grăbesc eliminarea puroiului.
 
Mușețelul calmează durerea
 
Ceaiul de mușețel ajută la reducerea umflăturilor și la calmarea durerii. Astfel, se ia un pliculeț de ceai de mușețel și se introduce pentru câteva secunde într-o cană cu apă fiartă. Se scoate, se lasă să se răcească, apoi se aplică direct pe pleoapa afectată. 
 
Află AICI ce spun ochii despre sănătatea ta!
 
Gălbenelele reduc umflăturile
 
Ceaiul de gălbenele reduce umflăturile. Se adaugă o lingură de frunze uscate la un litru de apă. Se filtrează lichidul, apoi se înmoaie o compresă sterilă în infuzie și se aplică pe pleoapa afectată.
 
Atenție!
 
Dacă infecţia persistă şi după o săptămână, iar pleoapa ajunge să se inflameze, este bine să consulţi un medic oftalmolog.
Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »