Psiho / Stres »

Cum să scapi de stresul prelungit

Autor: Daniela Purcaru | 20 November, 17:40 | 1 comentariu

Rămâi într-o stare de continuă agitație mult după ce pleci de la serviciu sau adormi cu mare greutate? E posibil ca stresul să fie de vină, iar dacă acesta se prelungește, riști să suferi de boli ale inimii, de diabet sau să iei în greutate.


Pentru a te elibera rapid de stresul care te face să te agiţi toată ziua ia o pauză de câteva minute la cel mult două ore de muncă. N-o folosi pentru a fuma, ci pentru a face o scurtă plimbare. Iată ce mai poți face pentru a reduce stresul la serviciu!

Obișnuiește-te cu ideea că nu-i poți mulțumi pe toți

Refuză fără să te simţi vinovat și concentrează-te pe rând asupra fiecărei sarcini pe care trebuie s-o rezolvi! Altfel, trecerea de la o activitate la alta te va obosi. Reține că a dori să mulţumeşti pe toată lumea este o risipă de energie.

Rezervă-ți timp pentru fapte bune

Implică-te în acțiuni de voluntariat în timpul liber! Faptul că ajuți pe cineva te va face să te simţi mai bine și să te detașezi de ceea ce te tensiona. Când observi că unele lucruri nu ies aşa cum vrei, îndepărtează-te de probleme. Trimite un mesaj de încurajare unui prieten, fă o donaţie pentru o persoană bolnavă, rezervă puţin timp să asculţi un prieten. La final, e posibil să observi că ești mai norocos decât mulți alții.

Câteva minute pentru masaj

Masajul este o metodă bună pentru reducerea ritmului cardiac. Chiar și prin automasaj te linişteşte, pentru că îţi creşte nivelul de serotonină, hormon antistres. Procedează astfel: întoarce capul spre dreapta. Cu mâna dreaptă, masează-ţi muşchii dintre umărul stâng şi baza gâtului în timp ce-ți roteşti umărul în cercuri mici. Repetă pentru umărul drept.

Citește și: Boli grave provocate de stres

Eliberează-te de gândurile negative

E posibil ca stresul să provină și din prea multe gânduri negative. Îți faci o mulțime de griji și acorzi o atenție minimă igienei mentale care influențează sănătatea. Separă problemele reale de cele imaginare. Când te gândești la ceva de felul: „N-o să reușesc niciodată asta!”, întreabă-te dacă temerea ta are o bază reală și ce poate fi atât de rău dacă n-o să obții rezultatul dorit.

Înlocuiește rapid aceste gânduri negative, repetitive care îți fac rău nu doar mental, ci și fizic, pentru că îți tensionează musculatura și te împiedică să respiri profund, corect. Imaginează-te în locuri care îţi dau o stare de bine. Concentrează-te asupra respiraţiei și relaxează-te. Adaugă detalii de culoare, temperatură, miros, sunet.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Gya Lee | 17 April 2018, 02:00



Oferta extra: castigi acasa. Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Cereti acum detalii la adresa de email a unuia dintre coordonatorii echipei noastre: [email protected]
Adauga un comentariu »