Stil de viata&dieta / Ingrijire »

Cum alegi corect ochelarii de soare

Autor: Claudia Georgevici | 15 June, 10:00 | 0 comentarii

Medicii recomandă purtarea ochelarilor de soare care oferă protecţie sută la sută contra razelor UVA şi UVB. Neprotejarea ochilor de soare poate duce, în timp, la apariţia cataractei.


Pentru protejarea ochilor de efectele nocive ale soarelui, este mai mult decât necesară purtarea ochelarilor cu filtru UV. Alegerea ochelarilor de soare trebuie să ţină cont, în primul rând de funcţionalitate, respectiv de protecţia împotriva razelor UV, apoi situându-se componenta estetică. Aceşti ochelari trebuie să aibă un filtru UV puternic, cu indice de protecţie de sută la sută pentru UVA şi UVB.

Ochelarii de soare sunt recomandaţi tuturor persoanelor care se expun la soare, mai ales celor care petrec mult timp afară (şoferilor). De asemenea, astfel de protecţie este necesar celor cu ochii deschişi, deoarece au o sensibilitate mai crescută la lumină. Şi ochii copiilor trebuie protejaţi, mai ales că în cazul lor, cristalinul este mai transparent decât cel al adulţilor, iar retina micuţilor este mai vulnerabilă. Ochelarii trebuie purtaţi atât vara, cât şi iarna, deoarece zăpada reflectă puternic lumina.

Ochelarii trebuie achiziţionaţi numai din magazinele de optică medicală, pentru a fi siguri că destandardele internaţionale de calitate în ceea ce priveşte filtrele de protecţie şi tratarea specială a lentilelor. Pe ochelari trebuie să se regăsească marca „CE”, precum şi procentul de protecţie contra radiaţiilor UVA şi UVB.

Culoarea nu influenţează protecţia

Gradul de protecţie al ochelarilor de soare nu este asigurat de culoarea lentilelor. Este important ca acestea să fie tratate cu o substanţă specială, care absoarbe radiaţiile. Culoarea lentilelor nu influenţează cu nimic protecţia UV, dar modifică percepţia celorlalte culori şi sensibilitatea la contrast.

Cei mai folosiţi ochelari de soare sunt cei cu lentile maro, însă este important ca aceştia să nu distorsioneze culorile, lucru ce poate fi periculos mai ales pentru cei aflaţi la volan. Spre deosebire de lentilele închise la culoare, cele cu nuanţe mai deschise (galbene, roşii, portocalii) au avantajul că permit distingerea mai clară a obiectelor aflate la distanţă.

Lentilele pot fi din plastic, din sticlă sau din policarbonat (material foarte asemănător cu plasticul). Lentilele de sticlă oferă cea mai mare claritate, însă se pot sparge repede, iar cei din plastic sunt mai uşori, însă au dezavantajul că se pot zgâria dacă nu sunt întreţinuţi corespunzător. În schimb, lentilele de policarbonat sunt mai rezistente în cazul unor traumatisme în zona ochilor.

Indicaţi şi celor cu lentile de contact

Şi persoanele care poartă ochelari de vedere sau lentile de contact au nevoie, de asemenea, de protecţie oculară. În cazul celor cu ochelari de vedere, protecţia trebuie asigurată de lentilele heliomate (care îşi schimbă culoarea în contact cu radiaţiile UV şi în funcţie de intensitatea luminii) sau de ochelarii de soare cu dioptrii. În cazul celor cu lentile de contact, se recomandă purtarea simultană a acestora şi a ochelarului de soare obişnuit, fără dioptrii.

Citește și: Cât de importanți sunt ochelarii de soare

Cataracta, risc al neprotejării ochilor

Expunerea îndelungată şi fără protecţie a ochilor la soare poate cauza arsuri corneene şi unele afecţiuni oculare, precum fotokeratita, o inflamaţie a corneei. Aceasta se manifestă prin usturime, senzaţia de nisip în ochi şi lăcrimare excesivă. Pe termen lung, neprotejarea ochilor de razele soarelui favorizează apariţia unor boli precum cataracta (opacifierea cristalinului).

Expunerea excesivă a ochilor la soare poate duce şi la apariţia pterigionului, o boală a conjunctivei (membrana care acoperă „albul” ochilor), manifestată sub forma unei excrescenţe cărnoase în unghiul intern al ochiului. Un alt risc al neprotejării ochilor de soare este cancerul conjunctivei sau al pleoapelor. 

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »