Actualitate »

5 plante care previn apariția inflamațiilor în corp

Autor: Daniela Purcaru | 06 October, 10:45 | 0 comentarii

Alături de tratamentul recomandat de medic, pentru a combate inflamațiile, folosește și aceste remedii naturale cu antiinflamator!


Anghinare, contra inflamațiilor digestive

Consumată ca atare sau sub formă de ceaiuri, anghinarea îți aduce un tip de fibră vegetală numită inulină care scade riscul apariției de inflamații gastrice și intestinale. Încetineşte absorbţia intestinală şi producerea de probiotice indispensabile bunei funcţionări a florei intestinale. Ceaiul de anghinare se prepară din 2 linguriţe de plantă mărunţită şi 250 ml de apă clocotită pe care le ții la infuzat 15 minute, apoi strecori.

Rozmarin, indicat pentru ficat

În salate, peste fripturi sau peşte, rozmarinul conferă acizi fenolici antiinflamatori şi flavonoide care încetinesc dezvoltarea unor tipuri de cancere. Reţine că infuzia de rozmarin previn și inflamaţiile hepatice și ORL.

Ghimbir și condimente antiinflamatoare

Alături de cuișoare și turmeric, ghimbirul reduce riscul inflamaţiilor. Condimentele sunt asociate în pudra de curry, un condiment indian care conţine capsaicină, substanţă antiinflamatorie responsabilă şi pentru gustul picant. Aceeaşi capsaicină se găseşte şi în ardeiul iute.

Citește și: Sulfina scade inflamațiile

Ceapa împiedică procesul de cronicizare

Întrucât intervine în procesul de cronicizare, prin faptul că îți aduce un plus de antioxidanţi (seleniu, vitamina C) şi pigmenţi antiinflamatori, ceapa este indicată în dieta celor diagnosticați cu un tip de inflamație. Aceasta este o reacţie normală a organismului la agresiuni şi poate să devină problematică atunci când devine cronică.

Atenție!

Radicalii liberi, corelaţi cu stresul, alimentaţia nesănătoasă favorizează cronicizarea inflamaţiei.

Varza are și efect anticancerigen

Cruciferele, printre care se numără și varza, sunt bogate în vitamina C, betacaroten şi fibre. De aceea pot fi folosite pentru a contracara modificările celulare care riscă să declanșeze un tip de cancer. Ideal ar fi să le mănânci măcar de 2 ori pe săptămână. Dacă suferi de intestin iritabil, este de preferat să alegi din legumele crucifere broccoli, în loc de varză.

 

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »