Remedii naturiste / Terapii complementare »

5 moduri în care e utilă ceara de albine

Autor: Daniela Purcaru | 21 May, 08:00 | 1 comentariu

Folosită extern, ceara de albine are efect antiinflamator, fiind utilă în tratarea unor probleme ale pielii, unghiilor și părului.


Ceara de albine este un produs natural, secretat de niște glande speciale ale albinelor lucrătoare tinere și conține uleiuri volatile și acizi grași. Topită pe baie de aburi și amestecată cu uleiuri vegetale și esenţiale poate fi baza unor produse cosmetice și terapeutice cu efecte extraordianre pentru piele în mod special.

Susține sănătatea pielii

Față de cremele hidratante și loțiunile pentru corp din comerț, care are substanțe chimice, ceara de albine conține vitamina A și oferă hidratare pe termen lung. Măștile cu ceară sunt ideale pentru a combate problemele tenului. Efectele acneei pot fi combătute cu o mască realizată dintr-o linguriță de ceară încălzită, ½ linguriță de miere și o linguriță de propolis. Întinzi masca pe față și o lași să acționeze un sfert de oră. Pentru pielea sensibilă, poți face o mască dintr-o linguriță de ceară încălzită, o jumătate de linguriță de miere, 1 gălbenuș, 1 linguriță de glicerină și 1 linguriță de ceai verde. Trebuie să aplici și să lași masca să acționeze 20 de minute.

Alungă eczema și cicatricele

Boală inflamatoare a pielii, eczema se manifestă prin mâncărimi și roșeață care pot fi combătute cu ceară de albine. Topește pe baie de aburi 7 g de ceară peste care ai adaugă 25 de picături de ulei de esențial de trandafir și 20 g de migdale măcinate. După ce s-a topit ceara, strecoară amestecul. Păstrează-l într-un recipient opac pentru a-l aplica pe zonele cu probleme. Tot datorită proprietății antiinflamatoare pe care o are ceara de albine, este utilă pentru a trata rănile superficiale și pentru a estompa cicatricele. Acestea se masează cu un amestec făcut dintr-o linguriță de ceară de albine încălzită pe baie de aburi și 10 ml de ulei de migdale. Strecoară lichidul și toarnă-l într-un borcănel de sticlă.

Te scapă de problema unghiilor casante

Dacă unghiile își pierd aspectul sănătos, devin fragile, se îngălbenesc, se exfoliază sau prezintă cute. Este posibil ca aceste simptome să semnaleze o tulburare tiroidiană, o carență de fier, vitamina A sau calciu. Pentru a afla cauza, mergi la medic. Te ajută și îngrijirea exterioară. Pe o perioadă de 14 zile, aplică pe unghii în fiecare seară o cremă obținută din  2 lingurițe de ceară de albine încălzită, 10 g drojdie de bere, 2 lingurițe de ulei de măsline și 10 picături de vitamina A. Peste noapte, acoperă mâinile cu o pereche de mănuși.

Citește și: La ce ajută veninul de albine

Regenerează părul degradat

După trecerea sezonului rece, este posibil să observi că părul și-a pierdut vitalitatea, se rupe ușor, este uscat, iar firele de păr au vârfurile tocite. Va străluci din nou de sănătate dacă aplici măcar o dată pe săptămână la rădăcinile firelor de păr o mască din ceară de albine, pe care o lași să acționeze o oră. Pentru a hidrata părul uscat, aplică o mască obținută dintr-o linguriță ceară de albine topită cu 2 gălbenușuri, 100 ml vodcă, 50 ml de apă și 2 lingurițe de miere. O altă variantă ar fi să aplici o mască dintr-un gălbenuș, 1 lingură de ulei de ricin, 1 linguriță de ceară de albine încălzită, 10 picături de tinctură de propolis și 2 lingurițe de miere.

Are efect antimătreață

Multe persoane au probleme cauzate de căderea părului și de seboree, cum ar fi mătreața însoțită de mâncărimi. Ceara de albine, alături de miere și ceai de plante medicinale, este de ajutor dacă este aplicată pe scalp și pe firele de păr. Amestecă 30 g de rădăcină de brusture cu 70 g frunze de urzică. Peste 2 linguri din acest amestec toarnă 500 ml de apă fiartă. Lasă la infuzat, apoi strecoară și amestecă infuzia cu o jumătate de linguriță de ceară de albine și 2 linguri de miere.

Info

„Mierea. Dicționar de frumusețe și sănătate“ de Maria Kedrova, Ed. EuroPress Group, 2008

„Pielea devine mai uscată la majoritatea femeilor de 40-45 de ani. Pentru a evita îmbătrânirea timpurie a pielii, trebuie îngrijită de la 20-25 de ani. Se freacă o linguriță de miere, ½ linguriță de polen, o linguriță de smântână, o linguriță de ceară încălzită. Masca se întinde pe față timp de 15-20 de minute. Hrănește bine pielea, netezește ridurile. Se folosește de 1-2 ori pe săptămână.”

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Florin | 28 May 2018, 17:08
Bani stand la calculator
Nu trebuie experienta. Asiguram instruire GRATIS la distanta si online. Cerem: cunostinte minime utilizare calculator , seriozitate, lucru 2 ore pe zi. Pentru a aplica oferta,,trimiteti prin email mesajul APLIC la urmatoarea adresa de email ale departamentului de informatii: [email protected]

Adauga un comentariu »