Familia ta / Sarcina »

4 reguli de urmat dacă ai peste 30 de ani și ești gravidă

Autor: Redactia | 14 February, 12:35 | 1 comentariu

Nevoia de a-și construi o carieră și de a asigura toate condițiile necesare creșterii unui copil, face tot mai multe cupluri din România să alagă să procreeze după vârsta de 30-35, chiar după 40 de ani.


Trebuie ținut însă seama, atunci când se face alegerea acestei aduceri târzii a unui copil pe lume, că riscurile ca femeia să aibă probleme de fertilitate cresc, o dată cu vârsta, și, de semenea, crește și riscul de a aduce pe lume un copil cu probleme medicale majore. La femeia de peste 30 de ani consultaţiile obstetrice lunare se vor face la intervale mai scurte, cu o monitorizare mai atentă atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Atunci când nu mai eşti în floarea vârstei nu este uşor să devii mămică, însă medicina a evoluat şi astfel, dacă sunt respectate îndrumările medicului, sarcina poate fi dusă la termen fără complicaţii.

Ce se poate face, totuși, dacă ajungeți în situația de a fi însărcinatăla o vârstă peste 30 de ani? Iată câteva sfaturi utile:

1. Înscrie-te la un medic specialist și mergi la control pediodic

Încă de la început gravida trebuie să se prezinte la un specialist pentru a fi luată în evidenţă întrucât sarcina la femeia de peste 30 de ani are particularităţi care ţin de organismul gravidei şi de evoluţia sarcinii. Este important de știut dacă sarcina este spontană sau prin tratament de infertilitate, dacă este o sarcină monofetală sau multiplă ori dacă mama a avut probleme de sănătate anterior sau la sarcinile precedente. În funcţie de aceste caracteristici, medicul va alege cel mai indicat tratament pe parcursul sarcinii.

Citește mai multe pe această temă AICI

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Lupsa | 14 February 2018, 13:34
Ultima sansa munca complet la domiciliu: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email:[email protected]
Adauga un comentariu »