Stil de viata&dieta / Ingrijire »

3 măști pentru ten care combat arsurile solare

Autor: Marina Ionescu | 12 June, 13:55 | 0 comentarii

Când vine vara, unii parcă ar vrea să ia tot soarele. Pielea trebuie pregătită dinainte de a pleca în vacanță, pentru a se obișnui cu expunerea la soare. Dacă stai de la început multe ore la soare, ai șanse mari să suferi arsuri.


Lipsa unei conduite sănătoase în ceea ce privește bronzatul dăunează pielii. Cu ajutorul acestor măști, tenul tău se va calma și își va reveni.

Roșie cu miere

Datorită unor ingrediente naturale poți scăpa de cojile inestetice cauzate de statul prelungit la soare. E simplu ceea ce ai de făcut. Iei o roșie proaspătă, o tai feliuțe și masezi fața ușor cu ea. După aceea, lași să stea stratul de roșie timp de 10 minute apoi clătești.

Specialiștii îți mai recomandă un procedeu: îți trebuie o roșie curățată de coajă și o linguriță de miere. Toci roșia fin și o amesteci cu mierea, apoi adaugi pasta ușor pe feță, având grijă să aplici omogen. O lași 10 minute, apoi clătești cu apă rece.

Lapte cu miere și lămâie

Încă din vechime, reginele foloseau laptele pentru proprietatea de albire a pielii. Pentru a preveni arsurile solare sau dacă nu-ți dorești un bronz accentuat, folosește această mască. Vei hrăni pielea, iar ea va căpăta un aspect luminos și se va hidrata.

Ai nevoie de aceste ingrediente: 4 lingurițe de lapte, 2 lingurițe de suc proaspăt de lămâie și 1 linguriță de miere. Le amesteci într-un vas și le aplici cu ajutorul unui burețel de bumbac sau cu degetele, având mare grijă să nu curgă. Ungi pielea cu un strat mai gros de pastă și stai întinsă pentru a nu avea supriza să se prelingă pe haine și lenjeria de pat. Lași să se usuce timp de 15 minute, apoi speli cu apă la temperatura camerei.

Răcorește-te cu masca de mentă!

Supraexpunerea la soare poate duce, pe termen lung, la apariția cancerului de piele. Poți suferi arsuri grave, insolație cu dureri de cap și febră.

Menta nu doar că te ajută să te răcorești în verile toride, dar îți și calmează pielea și, cu ajutorul ei, vei avea un ten proaspăt. Iritațiile provocate de soare sau alți factori nocivi pot dispărea cu ajutorul mentei.

Pentru acest tip de mască revigorantă ai nevoie de următoarele: o mână de frunze proaspete de mentă, 1 vârf de cuțit de pudră de turmeric (cu efect antibiotic și antibacterian) și puțină apă călduță. Pui într-un blender ingredientele și mixezi. Aplici pe față amestecul, ocolind zona ochilor. Lași să stea 10 minute, apoi te speli cu apa rece. Efectul e uimitor: vei scăpa de senzația de arsură, fața se va răcori și înviora.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »